Grav accident rutier în Satu Mare: O femeie însărcinată și o fetiță, transportate la spital

0
17

Un accident de circulație a avut loc marți după-masa, în jurul orei 18.25, pe bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare. În incident au fost implicate patru mașini, iar două persoane au fost rănite. 

Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei persoane aflată pe bancheta din spate a unuia dintre autoturisme. Este vorba de o femeie însărcinată în 17 săptămâni.
Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Unitatea de Primire Urgență Satu Mare pentru investigații medicale de specialitate.

De asemenea, a mai fost transportată la Unitatea de Primire Urgență și fetița acesteia, în vârstă de 5 ani (aceasta nu prezenta răni sau traumatisme vizibile). Cei 4 șoferi nu au necesitat îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și 2 ambulanțe SMURD TIM si EPA.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează  că circulația pe DN19A (E81), în zona Bisericii Greco-Catolice ”Nașterea Maicii Domnului” a fost reluată în jurul orei 19,25.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here