Maşină de poliţie condusă de o poliţistă, răsturnată, în Pădurea Noroieni, la Satu Mare

0
32

O maşină de poliţie s-a răsturnat cu doi agenţi în ea, în Pădurea Noroieni, la Satu Mare. La volan era o poliţistă. Autospeciala era în misiune, dar şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a ajuns în afara carosabilului.

Accidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 22.00, atunci când într-o curbă, din cauza carosabilului alunecos, o șoferiță, agent de poliție, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat.

În urma incidentului a rezultat rănirea a doi polițiști aflați în misiune. La fața locului au ajuns echipaje medicale de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță și SMURD.

La fața locului au mai ajuns și două autospeciale ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, respectiv două echipaje ale Poliției Rutiere Satu Mare.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabilii cu exactitate cauzele producerii acestui accident.

Potrivit informațiilor PresaSM, starea agenților este stabilă, aceștia fiind răniți ușor. 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here