Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de rechemare în ţară a ambasadorului român la Varşovia, Gabriel Constantin Bârtaş, după ce, la începutul lunii mai, declarase că acesta nu i-a semnalat cazul Claudiu Crulic şi că din acest motiv va solicita retragerea sa. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescua semnat decretul privind rechemarea lui Gabriel Constantin Bârtaş din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Polonă.
Românul Claudiu Crulic a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia. În cazul Crulic, ambasadorul Gabriel Constantin Bârtaş a fost sancţionat disciplinar de MAE cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu privind organizarea, conducerea şi controlarea activităţii consulare şi de secretariat din ambasadă. Sancţiunea a fost de 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni.
Preşedintele Băsescu declara, pe 6 mai, la o emisiune a RRA, că ambasadorul român în Polonia nu i-a semnalat în rapoartele lunare cazul Crulic şi că va solicita ca acest diplomat "să vină acasă şi să termine cu diplomaţia". Preşedintele a mai spus că măsurile luate de ministrul de Externe, Lazăr Comănescu în cazul ambasadorului României la Varşovia sunt o "copilărie". Ulterior, preşedintele a menţionat că este de părere că responsabilitatea pentru gestionarea cazului Crulic aparţine şi consulului.
El preciza că, potrivit legii, actualul ambasador are 90 de zile la dispoziţie pentru a-şi încheia misiunea, din momentul demarării procedurilor de rechemare. Băsescu menţiona că doreşte un ambasador tânăr în Polonia şi pregătit profesional. Gabriel Constantin Bârtaş are 37 de ani şi a fost numit ambasador al României în Polonia, în decembrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu. (mediafax.ro)