Satu Mare Online - Stiri si informatii din Satu Mare
HomeLocalNationalInternational
ParteneriContact
 
 

Băsescu, invitat de Putin īn Rusia

04.04.08 10:36

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, l-a invitat pe preşedintele Traian Băsescu să viziteze Rusia, a anunţat secretarul de presă al Kremlinului, Alexei Gromov, citat de RIA Novosti. Preşedintele rus a participat, joi, la dineul oferit de către şeful statului romān omologilor săi din NATO.

Cu acest prilej, cei doi preşedinţi au avut o conversaţie īn cursul căreia au stabilit să aibă, vineri, o īntālnire bilaterală. "Īn plus, preşedintele Putin l-a invitat pe Traian Băsescu să viziteze Rusia", a declarat Alexei Gromov, conform sursei citate. Preşedinţii Federaţiei Ruse şi Romāniei, Vladimir Putin şi, respectiv, Traian Băsescu, vor avea, vineri, la ora 13.00, o īntālnire bilaterală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cele două delegaţii.

 Vizita lui Vladimir Putin la Bucureşti este prima a unui şef de stat rus īn Romānia după 1990. Vineri, va avea loc Consiliul NATO-Rusia, la care va participa liderul rus. Participarea sa la summit a fost incertă pānă īn ultimul moment, deşi, īn urmă cu aproape o lună la NATO s-a primit confirmarea prezenţei sale la Bucureşti.

La summitul Alianţei de la Riga, din 2006, Vladimir Putin şi-a contramndat sosirea īn ultimul moment, invocānd probleme "organizaţionale", după cum declara un reprezentant al Kremlinului. Mandatul prezidenţial al lui Putin se īncheie īn luna mai, cānd va fi preluat de către Dmitri Medvedev. După summit, Putin are programată o īntrevedere la Soci cu omologul său american George W. Bush.

Comentarii (1-2 din total 2)

nkovpjv

(21.04.2012 15:07)

X74kMR , [url=http://byolallwpddv.com/]byolallwpddv[/url], [link=http://uhevlbcdilmg.com/]uhevlbcdilmg[/link], http://rlrllkpojqcs.com/

Saeed

(20.04.2012 09:44)

A rellay good answer, full of rationality!

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

 
 

Gazduire Web by Claus