De la o vreme încoace, mie si iubitului meu ne place sa ne jucam de-a intâlnirile romantice. De fapt, e doar un fel de-a spune, pentru ca romantismul mai exista înca, din fericire, si dupa atâta timp de când suntem împreuna. Uneori îmi place sa cred ca suntem unul din acele cupluri în care îndragostitii îmbatrânesc împreuna fara sa-si dea seama ca timpul a trecut pe lânga ei... De multe ori însa sentimentul acesta e umbrit de o mie de lucruri care nu fac decât sa ma aduca de fiecare data cu picioarele pe pamânt.
Aseara, de exemplu, am hotarât ca ar fi cazul sa mai rupem putin monotonia si sa iesim la o plimbare nocturna pe strazile orasului. Pe drum mi s-a facut frig. „Hai sa mergem undeva sa ne încalzim.” „Bine. Unde?”. Cel mai tare ma enerveaza sa aleg eu locul unde sa mergem, chiar daca ideea a fost a mea. „Nu stiu, spune tu.” „Pai nu eu vreau sa ne încalzim undeva...” Si asa a început totul... ca de obicei... Nici unul dintre noi nu stia unde mergem. Am deliberat vreo zece minute, dar nu am ajuns la vreo concluzie clara.
Am intrat in mall sa mâncam ceva. Sus era îngrozitor de cald, prea multa lume, atmosfera de cantina de lux... Am plecat imediat (macar ne-am înteles din priviri). În cafeneaua de peste drum era prea mult fum, chiar si pentru mine, care eram oarecum obisnuita (ca orice fost fumator). Am plecat si de acolo. „Stiu eu o cofetarie deschisa si la ora asta.” Ne-am îndreptat cu pasi repezi spre locul magic, unde ar fi trebuit sa petrecem o seara minunata. Am ajns în cinci minute. Si în tot atâtea am plecat. Era într-adevar deschis, dar, Doamne, cum a putut sa aleaga un astfelde loc? Inutil sa descriu decorul – o cofetarie comunista, cu mozaic pe jos, fara muzica si cu o vânzatoare cu sort alb peste o burta imensa care statea ascunsa dupa vitrina cu prajituri. Singurul lucru bun la cofetaria aceea era faptul ca era inca deschisa... Am iesit repede, dupa o întrebare retorica – „Tu chiar vrei sa stam aici?”. Continuarea nu mai are sens... Am început sa ne întepam reciproc cu replici care mai de care mai interesante, legate de locurile pe care le prospusese fiecare dintre noi pentru iesirea asa-zis romantica. Am stat înca un sfert de ora si ne-am ciondanit în plina strada. Ma întreb si acum cui i-a folosit cearta aceea stupida. Am fi putut sa ne plimbam pur si simplu... Am plecat apoi suparata spre casa, amagindu-ma cu ideea ca a fost o simpla seara ratata, fara premeditare si fara finalitate. E doar o alta întâlnire romantica esuata... A câta oare?
