De ce ne inselam partenerii?

Dragostea nu e întotdeauna roz. Uneori capata nuante de gri care o urâtesc atât de mult încât, în cele din urma devine neagra si îsi pierde orice urma de frumusete. Depinde numai de noi sa îi pastram culoarea initiala. Uneori negrul poate fi sters si chiar daca ramâne mereu o pata din el, ea poate fi ascunsa de lumina care straluceste în rozul copt transformat în rosu... Alteori negrul ramâne etern, ca o perdea greoaie peste ceea ce ar fi putut sa fie o iubire eterna. Dragostea e ca o pictura pe sufletele noastre, amestec de sublim si de suferinta în nuante mereu inegale. Ce se ascunde însa dincolo de culori?

O relatie între doi oameni nu înseamna întotdeauna numai lucruri frumoase. De altfel, daca ar fi asa, nu am mai sti sa pretuim iubirea. Poate ca e nevoie de suisuri si coborâsuri ca sa respiram linistiti în lumina apusului si sa apreciem ceea ce avem, ceea ce am fi putut pierde. Care e cel mai cumplit „coborâs” în iubire? Mi-am raspuns întodeuna fara ezitare – atunci când suntem înselati sau când înselam. Veti spune ca nu e acelasi lucru. Poate ca în 90 % din cazuri asa este. Sufera cel care este înselat si nu celalalt. De obicei celalalt îsi vede mai departe de drum într-o noua relatie pentru care a fost capabil sa o distruga pe cealalta sau, cel mult, e încercat de mustrari de constiinta pentru ca a semanat suferinta în viata unui om care îi acordase toata încrederea. Doare o zi, o saptamâna, o luna... apoi trece. Fiecare o porneste pe alt drum, iubirea ramâne dincolo de perdeaua neagra care a fost mai puternica decât pala nuanta de roz.

Cum ramâne însa cu ceilalti? Cei putini, care regreta cu adevarat ca au înselat, care ar da orice ca totul sa fi fost un vis urât? La prima vedere pare inexplicabil. De ce sa regrete atât, daca ei însisi au comis o eroare fatala? Trebuia sa se gândeasca dinainte. N-au decât... Recunosc ca o astfel de gândire radicala am avut si eu în privinta asta. Pâna în ziua în care mi-am vazut cea mai buna prietena zbatându-se în agonia suferintei pentru ca... pentru ca îsi înselase iubitul. Stiu, e un paradox. De ce l-a înselat? Ramâne un mister pentru mine. „Celalalt” îi era bun prieten, nu m-as fi gândit niciodata ca ar putea simti pentru el ceva. Si nici nu a simtit. Numai ca în desele lor întâlniri nocturne, prelungite cu discutii filozofice pe teme variate s-a strecurat la un moment dat altceva în amicitia aceea careia nimeni nu i-ar fi reprosat nimic. „S-a întâmplat pur si simplu”. Asa mi-a spus în dimineata când m-a sunat plângând ca sa îmi spuna ca s-a darâmat universul peste ea. Lucrurile nu se întâmpla niciodata pur si simplu. Dar, asta nu mai conta. Conta ca vedeam doi oameni sfârsiti, pe ea pentru ca înselase, pe el – pentru ca fusese înselat, o iubire murind, ucisa de un moment de... nici nu stiu cum sa îi spun.

Si, dincolo de suferinta lor, m-am întrebat continuu toate zilele cât au stat despartiti: de ce se înseala oamenii unii pe altii? Cauta ceva mai bun sau pur si simplu cauta altceva? Si atunci de ce nu încearca împreuna sa gaseasca acel „altceva” în interiorul si nu în afara relatiei? Nu se mai iubesc? Si atunci de ce sufera îngrozitor când se despart dupa ce s-au înselat? Nu reusesc sa gasesc un raspuns logic. Poate pentru ca nimic din toata povestea asta cu înselatul nu are logica. Prietena mea si-a recuperat iubirea. A alergat dupa el pâna la capatul lumii ca sa îi arate ca îi pare rau si sa îl aduca înapoi lânga ea. Au reusit sa treaca peste. Iubirea lor e acum roz, iar pata neagra a ramas minuscula, undeva într-un colt al povestii. Mi-a ramas în minte replica ei, tot din telefon, la o zi dupa ce s-au împacat... „Stii ce înseamna sa-ti înseli iubitul? Înseamna se te înseli pe tine însuti.”

Sursa: Egirl