Presedintele Agentiei Nationale de Integritate (ANI), Alexandru Macovei, a cerut joi, în cadrul sedintei comisiei juridice a Senatului, suplimentarea bugetului agentiei pe care o conduce pentru a putea oferi salarii atractive, de 4.000-5.000 de lei, în conditiile în care inspectorii sunt “supra-solicitati”. Macovei a explicat ca este nevoie de amendarea legii în ce priveste conditiile de munca si salarizare pentru inspectorii de la controlul averilor pentru ca acestea sa devina “atractive”, iar institutia sa-si poata îndeplini “scopul”. Presedintele ANI a declarat ca a cerut sporuri pentru inspectorii de integritate, precizând ca ar vrea sa se ajunga la un vârf salarial de circa 4.000-5.000 de lei, în conditiile în care la ora actuala un inspector de integritate câstiga între 1.100 si 3.500 de lei.
"Sunt sporuri pentru complexitatea muncii, pentru suprasolicitare s.a.m.d., tinând seama de volumul mare de munca cu care se confrunta ANI", a sustinut Macovei.
Al doilea motiv pentru care au fost cerute aceste sporuri îl reprezinta riscurile la care sunt supusi inspectorii de integritate, desi Macovei a admis ca nu le poate cuantifica înca.
Bugetul ANI a fost suplimentat cu trei milioane de lei la rectificarea bugetara din iulie.