Satu Mare Online - Stiri si informatii din Satu Mare
HomeLocalNationalInternational
ParteneriContact
 
 

Tarabiştii se revoltă împotriva măririi taxelor

13.11.08 16:33

Ieri, Administraţia Domeniului Public Satu Mare a convocat tarabiştii din pieţe pentru a-i anunţa de majorarea tarifelor cu 40%. Funcţionarii Dome-niului Public au încercat să îndulcească pilula majo-rărilor explicându-le co-mercianţilor că ADP este un serviciu cu autofinanţare, fapt pentru care se impune eficientizarea activităţii şi veniturile trebuie aliniate la nivelul cheltuielilor.

Comentariul a fost de natură să producă rumoare în sală, semn că cei prezenţi şi-au manifestat în acest fel dezaprobarea faţă de această propunere de majorare a tarifelor.

Majoritatea celor pre-zenţi au avut obiecţiuni în ce priveşte condiţiile în care lucrează: curăţenia care lasă de dorit, apa consumată de nevoiaşii din zonă, dar plătită de comercianţi, plata taxelor şi pe perioada sărbătorilor, când tarabiştii lipsesc din piaţă, faptul că încasatorii negociază taxa cu unii plătitori... Dar obiecţia cu greutatea cea mai mare a fost că schema de personal a ADP ar fi supradimensionată şi de aceea sunt necesare sumele propuse. (Sursa: Informatia Zilei)


Comentarii (131-140 din total 5529)

DonaldOpire

(05.05.2018 23:24)

levitra cialis viagra comparison
buy generic viagra
cialis price versus viagra forum
generic viagra
buy cheap viagra online uk next day delivery
http://viagrapipls.com/
generic viagra prices at walgreens

Ageju83

(05.05.2018 21:19)

http://ggwadvice.com//index.php?qa=27929&qa_1=comprar-domper[..]

Michaelquogy

(05.05.2018 21:00)

maximum safe dosage of cialis
cialis
cialis 20 mg dosering
buy cialis online
precio del cialis generico en mexico
http://cialisonlinq.com/
cialis soft tabs information

Kent Metals

(05.05.2018 20:47)

can you buy online uk http://www.midkentmetals.co.uk/pharmacy/arjuna price of generic without insurance.

DonaldOpire

(05.05.2018 15:22)

viagra vs cialis comparison side effects
buy viagra online
viagra side effects long term
viagra generic
brand viagra online canada
http://viagrapipls.com/
viagra price vs cialis

RusselRop

(05.05.2018 15:01)

cialis professional for sale
buy generic cialis online
brand cialis vs generic cialis
generic cialis
cialis 5mg effets
http://cialisonlinq.com/
cialis dosage 10 mg

supermummy.co.uk

(05.05.2018 13:43)

typical price of http://www.supermummy.co.uk/pharmacy/geslutin where to purchase online.

Michaelquogy

(05.05.2018 12:05)

buy generic cialis canada
generic cialis
cialis 20 mg price at cvs
generic cialis
brand cialis 5mg online
http://cialisonlinq.com/
cialis side effects bloodshot eyes

ArthurCor

(05.05.2018 11:35)

cialis coupons printable cvs
buy cialis
cialis soft gel caps
generic cialis online
cialis generic 2018 expire patent
http://cialisonlinq.com/
cialis coupon 2017 $200

Juciz02

(05.05.2018 11:18)

http://southweddingdreams.com/index.php?do=/blog/66430/low-p[..] http://southweddingdreams.com/index.php?do=/blog/85457/purch[..] http://www.czechtribe.com/blogs/5904/10802/vigora-sildenafil[..] http://lifestir.net/blogs/post/19988 http://cpfcylonline.org/social/blogs/post/23241 http://evolskill.com/blogs/223/3586/levofloxacin-250-mg-dond[..] http://dmoney.ru/801/lamivudine-100mg-comprar-sin-receta-mej[..] http://southweddingdreams.com/index.php?do=/blog/117933/disc[..] http://lifestir.net/blogs/post/50514 http://latinosdelmundo.com/blogs/958/4531/order-discount-mir[..] http://lifestir.net/blogs/post/21163 http://dev.aupairs.world/blogs/13331/3178/cheap-desloratadin[..] http://lifestir.net/blogs/post/56608 http://amusecandy.com/blogs/post/60099 http://dmoney.ru/15605/farmacia-linea-donde-comprar-pantopra[..] http://www.editorialgavarres.cat/?option=com_k2&view=itemlis[..]

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

 
 

Gazduire Web by Claus