Satu Mare Online - Stiri si informatii din Satu Mare
HomeLocalNationalInternational
ParteneriContact
 
 

Transplanturile de mână se vor face şi în România

10.05.08 13:06

Agenţia Naţională a Transplantului (ANT) intenţionează să dezvolte un registru al transplantului împreună cu alte ţări din UE şi să introducă şi în ţara noastră transplantul de mână.„Având în vedere că a crescut numărul de donatori şi în România, avem oportunitatea de a colabora cu registrele internaţionale de transplant“, a anunţat, ieri, cu ocazia Zilei Transplantului, medicul Victor Zota, director executiv al ANT.

Printre planurile Agenţiei se regăseşte şi cel de a dezvolta transplantul de mână, destul de rar realizat în ţările UE. „Există posibilitatea de a efectua astfel de intervenţii la Spitalul Floreasca, unde avem atât aparatură, cât şi profesionişti“, a explicat profesorul Ioan Lascăr, cel care se va ocupa de astfel de transplanturi. În lume, s-au realizat până acum 40 de transplanturi de mână.

În România, se află deja o listă de aşteptare de şase persoane care ar putea beneficia de o astfel de intervenţie, posibilă în maximum doi ani. Transplantul de ţesuturi va putea lua, de asemenea, amploare, întrucât deja există o bancă de oase şi tendoane la Spitalul Colentina din Bucureşti.

Transplantul de tendoane este util în special sportivilor de performanţă şi se face de zece ani în ţara noastră, dar beneficiarii sunt puţini, din cauza lipsei de donatori. „La acest tip de transpant nu este nevoie de tratament, pentru că nu există riscul ca organismul să respingă ţesutul“, mai spune Victor Zota. (ziare.com)

Comentarii (31-34 din total 34)

Biana

(04.07.2012 23:53)

car insurance in florida ldlstf online degrees 630343 home insurance coverage apue vardenafil levitra online 7084

locobarbaro

(25.01.2012 13:51)

Mie imi plac hainele pentru copii personalizate. Mi se par cele mai faine!VA:F [1.9.11_1134]please wait...Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

health care insurance

rqmoifxpu

(02.01.2012 21:15)

WEmcOd cbsjoorqjmiu

Bunny

(01.01.2012 06:27)

This piece was a lifejacekt that saved me from drowning.

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

 
 

Gazduire Web by Claus