Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, şi-a exprimat, sāmbătă, la Suceava, speranţa că taxa de poluare auto va fi sprijinită de majoritatea romānilor, arătānd că aceasta este una dintre măsurile pentru restrāngerea emisiilor poluante. Vosganian a spus, īntr-o conferinţă de presă, că au apărut, īncepānd de săptămāna trecută, mesaje clare din partea Comisiei Europene de acceptare a taxei de poluare auto, arătānd că proiectul este pregătit şi că vor īncepe dezbaterile publice pe această temă.
El şi-a manifestat speranţa că majoritatea romānilor va sprijini acest proiect. "De altfel, pe majoritatea romānilor nu i-a īntrebat nimeni pānă acum", a spus ministrul Economiei şi Finanţelor, care a arătat că pānă īn prezent a fost numai o campanie dusă mai ales prin zone īn care oamenii sunt interesaţi să cumpere maşini, cum ar fi tārgurile de maşini. "O sută de mii de semnături care au īncercat să sugereze că modernizarea Romāniei stă īn anularea taxei auto.
Asta este o viziune interesantă, am luat-o ca atare", a spus Vosganian. El a menţionat că Guvernul se adresează şi celor 75% din romāni care nu au permis de conducere, nici nu au maşină "şi care nu văd de ce ar trebui să fie sufocaţi pasiv". Ministrul a spus că taxa de poluare auto este "un gest de maturitate" pe care Franţa l-a făcut īn urmă cu două luni, Marea Britanie īl va face acum cu taxe destul de usturătoare, la fel şi Olanda. Vosganian a subliniat că, īntr-o discuţie despre schimbările climatice, colegul său finlandez a fost felicitat pentru măsurile pe care le ia pentru restrāngerea emisiilor.
"Este o mişcare europeană la care noi nu putem să rămānem indiferenţi, cu atāt mai mult cu cāt ţările de margine, ca frontieră şi ca intrare īn UE, Polonia, Ungaria, Romānia, Bulgaria, poate şi Grecia sunt posibile rezervoare pentru maşinile vechi. De aceea noi trebuie să avem chiar o atenţie īn plus pentru a preveni aceste lucruri", a mai spus Varujan Vosganian.
Noua formulă a taxei de poluare auto, care va fi discutată, luni, de Guvern īn primă lectură, pune īn acord prevederile legislaţiei romāneşti cu obiectivele UE de reducere a poluării, cetăţenii nemulţumiţi avānd posibilitatea să se adreseze justiţiei, a declarat, vineri, premierul Tăriceanu. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, īn care emisiile CO2 sunt luate īn considerare la taxarea maşinilor Euro 4 şi Euro 3, criteriul principal de calcul fiind emisiile poluante, au declarat, anterior, agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale. (mediafax.ro)