Un chelner din Satu Mare ne-a povestit cât de greu i-a fost în viață din cauza faptului că nu a învățat la școală în limba română

0
49

Povestea mea cu limba română începe pe la șapte ani, când părinții (pe care îi respect și iubesc enorm) m-au înscris la școală. La început totul a fost bine și frumos- amintiri faine, cum bănuiesc că are toată lumea din acele vremuri- până când s-a întâmplat „surpriza”. Sau aș putea să-i spun mai bine „șocul”. În momentul în care directorul școlii a intrat în clasă mi-am dat seama că vorbea o limbă pe care, spre mirarea mea, nu o înțelegeam! Deloc. Omul vorbea limba română. Vorbea, de fapt, limba țării în care trăim, unde-i ce mai bună pâine și îi cea mai curată apă, unde, orice ni s-ar întâmpla rău, trecem mai ușor pentru că suntem acasă. Încă de la acea vreme am realizat că am o mare problemă pentru că sunt maghiar.

Primii opt ani pierduți din viață

Directorul școlii vorbea la ore numai în română, știa foarte bine că nu înțelegem un bob din tot ce spunea, dar la salariile de mizerie ale profesorilor nici nu-i de mirare că nu-l interesa chestia asta. M-a cuprins un sentiment de ceva nou, ceva interesant, eram curios, voiam să știu și eu aceea limbă. Totuși aveam prea puține șanse să învăț româna. Toate materiile erau predate doar în limba maghiară, adică „limba maternă”, iar la română, pentru că nu înțelegeam mai nimic, învățam pe de rost. Spre exemplu, ne-a luat vreo două-trei săptămâni până am reușit să tocim imnul. Iar la vremea aceea nici nu realizam ironia sorții, că „Deșteaptă-te române”… era chiar un mesaj pe care trebuia să-l urmăm.

La începutul liceului, regulile s-au schimbat puțin, în sensul în care puteam alege româna ca limbă de predare a materiilor. Numai că trecuseră deja opt ani de învățat numai în limba maghiară și era foarte greu să mai schimbi ceva. Cercul s-a închis, am continuat toată clasa aceeași dramă, în beznă totală, recitam într-o veselie „Călin file din poveste”, dar în realitate nu înțelegeam ma nimic.
Știam cu toții că nu o să fie bine, sau chiar ușor în viață, dar nu mai aveam ce să facem. Nu puteam să învinuiesc pe nimeni pentru chestia asta, eu sunt democrat, dar nu pot să nu spun că totul era o prostie. A părinților, a sistemului, a politicienilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here