Ambulatoriul Spitalului din Carei își reia activitatea

0
93

Activitatea în cadrul Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal Carei va fi reluată începând de vineri.

Excepție face cabinetul de medicină internă, ale cărui cadre sunt implicat în tratarea bolnavilor infectați cu coronavirus internați în spital.

”Rog medicii să facă astfel programările încât acestea să fie decalate în intervale de timp rezonabile, astfel încât pacienții să nu fie obligați stea în număr mare în fața policlinicii. De asemenea, rog medicii să își prelungească programul astfel încât să nu se formeze aglomerări nici în exteriorul și nici în incinta policlinicii”, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

Lasă un răspuns