Aproximativ 40.000 de pachete cu țigări de contrabandă depistate la graniţa cu Ucraina

0
118

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat la „frontiera verde” aproximativ 40.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de peste 458.900 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de defacere din zona.

Joi, 23 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, judeţul Satu Mare, a fost declanșată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 09.00, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localității Cămârzana, mai multe persoane care transportau colete voluminoase din Ucraina în România.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit. Polțiștii de frontieră au reținut o persoană, celelalte persoane fugind pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră. La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.950 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană și belarusă.

Țigările, în valoare de peste 93.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

În cadrul unei întrevederi de frontieră, autoritățile ucrainene au informat polițiștii de frontieră români că au reținut trei persoane pe teritoriul statului ucrainean, implicate în activitatea de contrabandă. Totodată, polițiștii de frontieră sătmăreni au predat grănicerilor ucraineni pe cetățeanul ucrainean reținut pe timpul acțiunii, în baza Acordului de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Ucraina.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au descoperit, azi dimineață, în jurul orei 05.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de responsabilitate, o autoutilitară marca Volkswagen Transporter, abandonată într-o zona limitrofă a localității Straja.

În interiorul autovehiculului au fost descoperite mai multe colete care conțin țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor din interiorul autoutilitarei, s-a constatat că acestea conțin 31.270 pachete țigări, în valoare de aproximativ 365.900 lei.

Pe timpul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că autoutilitara marca Volkswagen avea număr fals de înmatriculare.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, in vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns