Autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în judetul Satu Mare.

0
42

Două persoane au fost implicate într-un accident rutier, după ce autoturismul în care se aflau s-au răsturnat, în afara părții carosabile, într-o localitate din județul Satu Mare.

Potrivit ISU Satu Mare, accidentul rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21.00, pe raza localității Băbășești din județul Satu Mare.

Forțele de intervenție au intervenit la fața locului cu o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

La sosirea echipajelor, la locul accidentului au fost identificate două victime conștiente și cooperante, care au reușit să se autoevacueze din autoturismul răsturnat pe pavilion.

Cele două persoane au primit primele îngrijiri medicale la fața locului, iar una dintre acestea a fost transportată la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor și îngrijirilor medicale de specialitate.

Un echipaj de pompieri cu autospeciala de stingere a rămas la fața locului, până la finalizarea investigațiilor, pentru asigurarea măsurilor specifice PSI.

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.


Lasă un răspuns