Cele mai frumoase jocuri ale copilăriei înainte de tabletă

0
47

Copiii de azi sunt conectați la Internet și la cele mai noi gadgeturi. Însă, înainte de 1989, când toate acestea nu erau în țara noastră, copiii se jucau în aer liber. ”Baba oarba” şi ”Lapte gros” sunt doar câteva dintre bucuriile copilăriei. Iată cele mai frumoase jocuri ale copilăriei fără tabletă!

Jocurile copilăriei înainte de apariția tabletei începeau în zilele cu soare, atunci când cei mici ieşeau în faţa casei, pe aleea blocului sau în parc, scrie adevarul.ro. Aceştia se încingeau la joacă şi ajungeau seara târziu acasă, fiind întrerupţi doar de strigătul părinţilor care îi chemau la masă sau la desenele animate ”Mihaela”. 

Programul celor mici începea cu Şotron, Elastic sau întreceri la căţărat în copac. Iar la final, pe înserat, ”De-a v-aţi ascunselea” încheia seria jocurilor înainte de 1989.

Jocurile copilăriei

”Țară, țară, vrem ostași”, ”Elasticul”, ”Castel”. Așa se numeau jocurile copilăriei de acum peste 30 de ani, când nu existau tabletele, Internetul sau gadgeturile moderne.

”Lapte gros”

Este un joc care se adresează copiilor cu vârsta peste 7 ani şi poate fi jucat de minimum 5 jucători.

copii-joc-lapte_gros-comunism

”Lapte gros” este un joc pe echipeFOTO: adevarul.ro

Cum se joacă: ”Lapte gros” este un joc pe echipe. Unul dintre cei cinci jucători va fi desemnat arbitru, iar restul jucătorilor se vor împărţi în două echipe egale. După ce se va stabili ordinea de joc, una din echipe se va aşeza astfel: primul jucător, aplecat, cu capul în mâinile arbitrului. Următorul jucător, aplecat, în spatele primului jucător, cu capul între picioarele lui. Ordinea se repetă, până când toţi jucătorii echipei s-au aşezat unul în spatele celuilalt.

Jucătorii celeilalte echipe trebuie să sară, pe rând, în spatele echipei aşezate aplecat. De fiecare dată când cineva sare, trebuie să strige „Lapte gros!”. Jucătorii care au sărit, trebuie să rămână în poziţia în care au aterizat. După ce toţi jucătorii echipei 2 au sărit în spatele echipei 1, primul care a sărit trebuie să arate arbitrului un umăr de la 1 la 5, iar echipa 1 trebuie să ghicească numărul arătat arbitrului, scrie adevarul.ro.

”Baba oarba”

Este un joc adresat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

copil-baba_oarba-joc-comunism

”Baba oarba” este un joc adresat copiilor cu vârsta peste 5 aniFOTO: adevarul.ro

Cum se joacă: este delimitat un spaţiu de joc din care copiii nu au voie să iasă. Cine iese afară din acest spaţiu devine automat ”Baba oarba”. Copiii se aşeaza în cerc, iar unul dintre ei este ales pentru a fi ”Baba oarba” și este legat la ochi cu eşarfa. Acesta trebuie să îi prindă pe ceilalţi. Dacă „Baba oarba” ghiceşte cine este copilul prins, acela este legat la ochi şi preia rolul.

”De-a v-aţi ascunselea”

Este un joc adresat copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani şi poate fi jucat de un număr de peste 3 copii, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Este indicat să fie jucat în parcuri, unde există locuri după care să te poţi ascunde.

copil-joc-de_a_fata_ascunselea

”De-a v-aţi ascunselea” este un joc care se joacă în parcuri, unde există locuri după care să te poţi ascundeFOTO: adevarul.ro

Cum se joacă: unul din jucători stă cu ochii acoperiţi de mâini şi numără, până la un număr ales de comun acord. În tot acest timp, ceilalţi copii se ascund. După ce termină de numărat, acesta spune „Cine nu-i gata îl iau cu lopata” şi porneşte în căutarea copiilor. Când găseşte sau doar recunoaşte pe cineva ascuns, acesta trebuie să se întoarcă repede spre locul unde a numărat pentru a-l „scuipa”, adică rosteşte numele celui pe care l-a văzut.

Totuşi, cel care este văzut trebuie să alerge şi el spre acel loc şi, dacă ajunge înaintea celui care a numărat, scapă. După ce sunt descoperiţi toţi, tura viitoare numără cel care a fost prins primul. Însă, există şi acea situaţie când „ultimul (n.r. – jucător rămas ascuns) salvează turma”, adică ajunge la locul numărării înaintea celui care caută copiii. În acest caz, cel care a numărat în acel joc mai numără o dată.

”Şotron”

Este unul dintre cel mai îndrăgite jocuri ale copilăriei şi este jucat mai ales de fete.

copil-joc-sotron

”Şotron” este unul dintre cel mai îndrăgite jocuri ale copilăriei şi este jucat mai ales de feteFOTO: adevarul.ro

În general, şotronul are forma unui om, cu şapte sau opt căsuţe. Cum se joacă: participanţii trebuie să arunce cu o piatră în fiecare dintre căsuţe, să parcurgă fiecare căsuţă într-un picior pentru a recupera piatra şi să se întoarcă fără a atinge vreo linie, după care să o arunce către o căsuţă pe care se află un număr superior. În cazul în care atinge o linie, vine rândul altui jucător. Câştigă cine reuşeşte primul să arunce piatra în toate căsuţele şi să ajungă la start.

”Raţele şi vânătorii”

Este un joc dedicat copiilor cu vârsta de peste 5 ani.

copii-joc-ratele_si_vanatorii

Vânătorii au rolul de a vâna raţele cu mingeaFOTO: adevarul.ro

Cum se joacă: Jucătorii se împart în raţe şi vânători. Este nevoie ca doi copii să joace rolul vânătorilor, iar restul sunt raţe. Se delimitează spaţiul de joacă. De obicei, spaţiul are forma dreptunghiulară. În fiecare capăt al spaţiului de joacă se află câte un vânător care nu are vore să intre în spaţiul de joc. Între vânători se află raţele. Vânătorii au rolul de a vâna raţele cu mingea. Atunci când o raţă este atinsă de minge, aceasta iese din joc. Raţele trebuie să se ferească de minge, fără să iasă din spaţiul de joc. Ultima raţă rămasă trebuie atinsă cu mingea de vânători din maximum atâtea încercări câţi ani are. Jocul se sfârşeşte atunci când toate raţele au fost atinse cu mingea. Următorii vânători sunt primele două raţe care au fost scoase din joc. (Sursa: adevarul.ro)

Lasă un răspuns