Cinci persoane din Satu Mare au fost amendate cu câte 20.000 de lei pentru nerespectarea izolării la domiciliu

0
118

Cinci persoane din județul Satu Mare, venite din Italia, au fost amendate de DSP cu câte 20.000 de lei pentru nerespectarea izolării la domiciliu. În două cazuri au fost întocmite dosare penale pentru fals în declarații, transmite Mediafax.

Persoanele care s-au ales cu dosare penale au declarat că doar au tranzitat Italia, dar s-a constatat că s-au aflat mai mult timp în această țară.

“Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a amendat 5 persoane pentru nerespectarea recomandării de autoizolare la domiciliu, cu câte 20.000 lei. Dintre acestea, în două cazuri, care se referă la un bărbat de 39 de ani și la o femeie de 45 de ani, s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații. Cele două persoane au declarat în fals, la intrarea în țară, în Punctul de Frontieră Petea, că au tranzitat doar Italia, însă din verificări a rezultat că se aflau de mai mult timp în această țară”, se arată într-un comunicat.

În cazurile de fals în declarații s-au sesizat dn oficiu polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică.

Lasă un răspuns