Cinema City se redeschide și la Satu Mare la finalul lunii mai. Ce filme vor fi în program

0
133

Cinema City din Shopping City Satu Mare s-a închis în data de 10 martie 2020, în Starea de Urgență, la începutul pandemiei Covid-19 în România, iar de atunci, în afară de o scurtă perioadă în a doua parte a anului trecut, a fost închis complet. Așteptarea lungă pentru cinefili se va încheia însă în curând.

Lanțul de cinematografe Cinema City a anunțat că îşi va redeschide toate cele 242 de săli din toate oraşele din ţară – inclusiv cel din Satu Mare – pe data de 27 mai, când vor rula, printre altele, lungmetrajele „Nomadland”, „Another Round” şi „Soul”, premiate anul acesta cu trofee Oscar.

„Pe 27 mai 1896, România fremăta cuprinsă de o emoție neobișnuită pricinuită de difuzarea primei proiecții cinematografice pe plaiuri mioritice. Câtă nerăbdare, curiozitate și interes au stârnit aceste noi inovații ce urmau să marcheze de acum înainte viața celor mai mulți dintre noi. Și iată că 125 de ani mai târziu, freamătul revine, emoția crește: nu din cauza unei noi invenții, ci de această dată datorită regăsirii unui vechi prieten drag, marele ecran care revine acum la viață. Din 27 mai 2021 porțile Cinema City se redeschid pentru toți aceia care au așteptat cu nerăbdare să-și reia locul în fotoliul lor confortabil de cinema, cu inima deschisă pentru a porni în noi aventuri de neuitat. #NeVedemLaCinema”, se anunță pe pagina de Facebook Cinema City România.

Ce filme vor rula

Prima săptămână va aduce filme premiate, filme de comedie şi acţiune.

Pentru început, vor rula trei filme premiate cu Oscar anul acesta – „Nomadland”, desemnat între altele cel mai bun film, „Another Round”, cel mai bun lungmetraj internaţional, şi „Soul”, cel mai bun lungmetraj de animaţie -, marele câştigător al Berlinalei 2021 – „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude -, comedia „The Comeback Trail”, cu Robert de Niro, Morgan Freeman şi Tommy Lee Jones, şi filmul de acţiune „The Marksman”, cu Liam Neeson, potrivit observatornews.ro.

De 1 iunie, vor fi prezentate în avanpremieră lungmetrajele „Cruella”, cu Emma Stone în rol principal, şi noul film de animație „Tom & Jerry”, scrie news.ro.

Vara aceasta, potrivit anunţului, în sălile Cinema City vor rula, între altele, „Fast & Furious 9”, „Conjuring 3”, „A Quiet Place 2”, „Black Widow”, „Hotel Transylvania: Transformania” şi „The Suicide Squad 2”.

Programul complet al sălilor Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România şi parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial, poate fi consultat pe site-ul www.cinemacity.ro.

Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 242 de săli, în 20 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare , Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Lasă un răspuns