„Citește-mi 100 de povești!” – program național pentru încurajarea lecturii în familie și în grădiniță

0
63

Săptămâna trecută, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, a fost semnat protocolul de colaborare, în vederea stimulării lecturii în grădinițe și familie, între Ministerul Educației și Cercetării, Asociația OvidiuRo și Ministerul Culturii. Programul este înscris sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administrația Prezidențială.

În urma semnării, la orele 14:00 a avut loc lansarea online a programului național „Citește-mi 100 de povești!”. Programul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare. Programul contribuie așadar, în mod direct, la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural.

Obiectivul nostru este ca, în următorii cinci ani, toate grădinițele publice din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii. Pentru ca o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvolta și va implementa, alături de echipa sa de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invitați care să le citească celor mici. OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie.

Parteneriatele în contextul „Citește-mi 100 de povești!” vin ca o continuare firească a proiectelor comune anterioare, dedicate facilitării accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din medii defavorizate. Propunerea noastră este corelată cu viziunea dezvoltată în cadrul Proiectului „România Educată”, cu măsurile și acțiunile de reducere a părăsirii timpurii a școlii și a analfabetismului funcțional prevăzute în documentele strategice elaborate pentru domeniul educației, precum și cu Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului. Astfel, programul OvidiuRo constituie o soluție concretă pentru dezvoltarea limbajului, comunicării și pasiunii pentru scriere și citire.

„Reducerea inechității este una dintre cele mai importante provocări ale educației. Cele mai eficiente măsuri sunt cele care se iau încă din primii ani de viață ai copilului. De aceea, este esențială asigurarea unei educații de calitate în creșși grădinițe, sprijinind inclusiv familia pentru a putea oferi copiilor sprijinul necesar.

În Proiectul „România Educată”, atât echitatea, cât și educația timpurie sunt domenii cheie, cu obiective și soluții specifice. Proiectul OvidiuRo transformă aceste deziderate în practică, insuflând copiilor dragostea pentru lectură. Îi felicit pe organizatori pentru această idee minunată!” –a declarat Ligia Deca, Consilier Prezidențial – Departamentul Educație și Cercetare.

„Înlăturăm barierele din calea educației, ajutând preșcolarii să acceseze modalități moderne de educație, indiferent de mediul din care provin. Mulți copii nu învață din cauza sărăciei, discriminării, sau accesului redus la mijloace de învățare. Acești copii părăsesc școala înainte de a dobândi abilitățile și cunoștințele de bază necesare pentru a prospera în societate. Astfel de proiecte îi vor apropia de școală și vor da startul esențial în viață” – a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministru – Ministerul Educației și Cercetării.

„Suntem încântați că facem parte din astfel de proiecte care se adresează viitorului României. Educația timpurie este cheia unei societăți educate, care își valorifică în mod corespunzător resursele. Fără cultură ne pierdem identitatea, valorile și nu evoluăm cu adevărat vreodată. Viitorul se construiește astăzi, plecând de la cea mai importantă resursă: copiii. Mulțumim OvidiuRo că valorifică potențialul preșcolarilor și că rămâne pe acest drum al implicării” – a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministru – Ministerul Culturii.

 „Experiența îndelungată la firul ierbii, unde am implementat programe integrate pentru familiile vulnerabile și o gamă variată de ateliere pentru copii, ne-a demonstrat în mod constant puterea educației de a transforma viețși comunități. Imaginați-vă grădinița, din orice loc din România, ca un portal spre universul cunoașterii umane, cu insule de lectură și cultură, cu spații luminoase și confortabile, cu cele mai bune cărți pentru copii, cu adulțși copii care descifrează împreună tainele cărților și înțeleg lumea din jurul lor, de la teiul din curte până la cerul înstelat. Vrem să ne asigurăm că fiecare copil, în prima zi de școală, va cunoaște cel puțin 100 de povești, având astfel premisele necesare învățării citit-scrisului și o fundație solidă pentru succesul în viață.

Suntem recunoscători partenerilor din mediul privat, care aleg să susțină educația timpurie și să contribuie astfel la dezvoltarea viitoarelor generații de cititori și îi invităm cu drag să ni se alăture pe toți cei care cred în puterea educației” – a declarat Maria Gheorghiu, Președinte – Asociația OvidiuRo.

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse.

De la înființare până în prezent, beneficiarii direcți ai OvidiuRo au fost 67.000 de copii preșcolari și 9.000 de profesori ce au participat la programe de formare centrate pe literație. Beneficiarii indirecți au fost 21.500 de părinți, 100.000 de frați și surori ai copiilor ce au participat în programele OvidiuRo, precum și mii de profesori, colegi ai celor implicați direct în programele asociației. Peste 225.000 de cărți au fost dăruite și citite copiilor, aprinzându-le curiozitatea și dorința de cunoaștere.

Lasă un răspuns