Cum te ajută ferestrele să îți protejezi casa de condens și umiditate nedorită

0
46

În orice locuință, se desfășoară zilnic activități care provoacă o creștere a umidității ce se poate dovedi a fi destul de periculoasă atât pentru casă, cât și pentru sănătatea locatarilor. Umiditatea se produce în mod inevitabil, însă există metode și acțiuni la care poți apela pentru a o ține sub control și pentru a nu avea de suferit de pe urma ei.

Umiditatea este puternic influențată de temperatura din interiorul locuinței în raport cu cea din exterior și reprezintă cantitatea de apă care se regăsește în aer sub formă de vapori. În medie, se produc zilnic într-o locuință cel puțin 12 litri de vapori de apă ca urmare a activităților precum gătitul, călcatul rufelor sau băile ori dușurile calde. Condensul apare atunci când umiditatea atinge pragul maxim, iar vaporii de apă se capătă formă lichidă și se depun pe zonele reci, cum pot fi geamurile sau pereții. Astfel, din cauza umidității și, mai apoi, a condensului, poate apărea mucegaiul, fenomen extrem de nociv pentru pereții locuinței, dar și pentru sănătatea locatarilor.

Mucegaiul atacă vopseaua aplicată la nivelul pereților și provoacă și un miros neplăcut în casă, iar prezența sa poate provoca crize de astm, oboseală, dureri de cap și alergii.

Pentru a evita apariția mucegaiului, cel mai important pas pe care trebuie să îl faci este să iei măsuri în vederea menținerii umidității la un nivel optim. Umiditatea se măsoară cu ajutorul umidometrului sau higrometrului, iar dacă valoarea este mai mare de 60%, se consideră că nivelul este ridicat și trebuie ajustat.

Cum te ajută ferestrele pe care le folosești să scapi de problemele cu umiditatea

Ferestrele casei tale pot fi o armă cu două tăișuri, pentru că pot contribui la crearea unui confort termic printr-o izolare aproape totală a spațiului interior față de curenții de aer din afara locuinței. Acest lucru sporește confortul termic și ajută la menținerea costurilor cu utilitățile la un nivel bun, însă lipsa schimbului de aer dintre interior și exterior poate provoca apariția condensului.

O soluție la această problemă este să apelezi la soluții de ferestre din PVC cu geamuri termopan moderne și adaptate vremurilor actuale, cum sunt ferestrele Salamander. Pentru a acționa eficient împotriva formării de condens, ferestrele trebuie să beneficieze de sisteme de ventilație bine puse la punct, care să ajusteze schimburile de aer.

De asemenea, pentru ca ferestrele să poată proteja locuința în mod corespunzător și să asigure un reglaj eficient al aerului este necesar ca ele să fie montate în mod corect și să nu prezinte defecțiuni din fabrică. Defecțiunile și montajul de slabă calitate ar putea provoca apariția condensului pe geam și între foliile de sticlă ale geamurilor termopan.

Pe parcursul sezonului rece, condensul apare mult mai frecvent pe suprafața geamurilor din cauza frigului din exterior și a căldurii din casă. Este o soluție foarte bună să lași razele soarelui să ajungă pe suprafața sticlei din care este produs geamul termopan. O măsură pe care o poți lua este să strângi în zilele răcoroase, dar însorite jaluzelele sau rulourile care acoperă geamurile la exterior.

Ce altceva poți face împotriva umidității ridicate?

Pe lângă alegerea unor soluții moderne de ferestre cu geamuri termopan, sunt și alte măsuri pe care le poți lua în vederea obținerii unui nivel optim al umidității. O variantă simplă și eficientă este aerisirea încăperilor în mod frecvent, pentru ca aerul să circule. Deschide ferestrele câte 30 de minute în fiecare zi, de preferat dimineata. De asemenea, poți apela și la dezumidificator, un aparat special conceput pentru a absorbi umiditatea din aer și a o evacua în formă lichidă.

De altfel, orice aparat menit să stopeze acțiunea vaporilor de apă generați de activități precum dușurile sau călcatul rufelor poate fi o variantă foarte bună, iar hotele de bucătărie și ventilatoarele de baie sunt alternative excelente. Aceste aparate vor trage în timp real vaporii de apă și îi vor transforma în lichid, eliminându-i cu ușurință din încăperi.

O altă măsură foarte utilă pe care o poți lua este aceea de a te asigura că nu există diferențe foarte mari de temperatură între camere. Locuința ta este bine să aibă o temperatură constantă în toate încăperile, pentru că diferențele mari pot produce la formarea de umiditate și mucegai. Una dintre cele mai întâlnite situații de acest fel este cea reprezentată de casele în care camerele care stau goale nu sunt încălzite pe parcursul iernii din rațiuni de economie. Chiar dacă poate părea eficient, pe termen lung riști să trebuiască să achiți costuri mai mari cu reparațiile decât dacă ai încălzi și camerele respective.

Așadar, umiditatea și condensul care se pot forma în casă reprezintă pericole ce trebuie evitate pe cât posibil, iar izolarea și aerisirea corespunzătoare a locuinței prin intermediul ferestrelor din PVC cu geamuri termopan este una dintre cele mai bune măsuri pe care le poți lua pentru a te proteja.

Lasă un răspuns