Doi bărbaţi din Satu Mare, arestaţi pentru trafic de droguri de risc şi lipsire de libertate

0
164

Doi sătmăreni au fost arestaţi după ce la locuinţele locuinţele lor au fost descoperite droguri de risc şi după ce, în aceeaşi zi, cei doi au lipsit de libertate un bărbat de 32 de ani.

“La data de 4 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, au depistat doi bărbaţi, de 37, respectiv 32 de ani, ambii din Satu Mare, care, în aceeaşi zi, ar fi lipsit de libertate un bărbat, de 32 de ani. În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză, de la adresa bărbatului de 37 de ani, au fost ridicate aproximativ 250 de grame de canabis, o pungă cu substanţa pulverulentă, galbenă, 6 grindere şi două cântare de precizie”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de IGPR.

De asemenea, cei doi au lovit un bărbat, pe care l-au coborât cu forţa dintr-un autoturism.

“La data de 04.03.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor, după ce aceştia, pe fondul unei tranzacţii de droguri neachitate, au coborât cu forţa un bărbat dintr-un autoturism, l-au transportat în faţa unui imobil de pe raza judeţului Satu Mare unde i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi l-au introdus cu forţa în curtea respectivului imobil”, se arată într-un comunicat trimis de DIICOT.

Faţă de cei doi bărbaţi, a fost luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc (cocaină şi cannabis), lipsire de libertate în mod ilegal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Lasă un răspuns