Impact violent între o camionetă și un autoturism, în Satu Mare. Două persoane rănite

0
61

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă dimineața, în municipiul Satu Mare, după coliziunea dintre un autoturism și o camionetă.

Potrivit ISU Satu Mare, accidentul s-a produs în jurul orei .7.10, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare.

Din primele informații, un autoturism a intrat în coliziune cu o camionetă.

În urma impactului violent, camioneta s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Șoferul camionetei a avut nevoie de intervenția echipelor de descarcerare pentru scoaterea acestuia dintre foarele contorsionate ale autovehiculului.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD TIM și EPA și o ambulanță aparținând SAJ Satu Mare.

Conform declarațiilor ISU Satu Mare, în urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată (șoferul camionetei) și două care au reușit să se autoevacueze din autoturism.

Toate persoanele au fost găsite conștiente și cooperante, cu diferite contuzii și traumatisme.

Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar două dintre ele au fost transportare și predate la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor și îngrijirilor medicale.

Lasă un răspuns