Ioan Bran, deputat PSD, gest umanitar: Măşti şi dezinfectant pentru persoanele aflate în dificultate din judeţul Satu Mare

0
99

Ioana Bran, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a donat luni cutii cu măşti de protecţie şi dezinfectant pentru persoanele aflate în dificultate în judeţul Satu Mare, judeţul în care a fost aleasă deputat.

“Am văzut mii de gesturi de #solidaritate în această perioadă. Românii s-au inspirat unii pe alții și au generat un suflu de umanitate care a cuprins toată societatea! Celor care le era greu au avut mâini de care să se prindă și, împreună, să treacă mai ușor peste această criză.

Bunătatea celor care au ajutat m-a inspirat și pe mine. Și, cum se spune, om cu om vom face bine! Am cumpărat măști și flacoane cu dezinfectant pentru cei aflați în dificultate în Satu Mare, județul meu. Azi le-am împachetat și le-am trimis. Vor ajunge în mai multe localități, la familii care trăiesc greu și nu își pot cumpăra, dar și la vârstnicii care au nevoie de protecție.

Sper să trecem cu bine de această perioadă și să ne revedem sănătoși!”, scrie Ioana Bran pe Facebook.

Lasă un răspuns