Lecția de patriotism a unui preot tânăr: construiește singur un monument al eroilor!

0
120

A renunțat la una dintre cele mai bogate capitale europene, pentru unul dintre cele mai sărace sate din Eparhia ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului. Ține în mână, cu aceeași determinarea, și Crucea și mistria, pentru că a ales să zidească, deopotrivă, și suflete și monumente care să dăinuiască peste veacuri. Povestea preotului Gabriel Chereji, originar din Seini și paroh în satul Cuța, comuna Socond, județul Satu Mare, este încă o dovadă că Biserica, prin slujitorii săi, contribuie decisiv la păstrarea identității naționale a acestui Neam.

Ne-am obișnuit să privim oamenii după „șabloa­ne” și să caracterizăm institu­țiile după slogane goale, fără să încercăm măcar să deslușim realitatea din spatele lor. Ne scuzăm mereu că vremurile s-au schimbat și, odată cu ele, și oamenii, uitând că marile adevăruri nu sunt perisabile. Biserica a avut un rol esențial în
istoria poporului român, iar acest lucru este perfect valabil și astăzi, poate cu atât mai mult cu cât oamenii au și mai mare nevoie de repere și de dovezi că, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate sunt cu putință.
Un preot tânăr, de doar 29 de ani, din Eparhia noastră, a Maramure­șului și Sătmarului, demonstrează din plin acest lucru, zi de zi. Gabriel Chereji este originar din Seini, iar de mai bine de un an și jumătate este preot paroh în satul Cuța, comuna Socond, județul Satu Mare. Iar povestea lui este o pledoarie extraor­dinară despre voința omului, cre­dința în Dumnezeu și dragostea de ţară: „Am absolvit Seminarul teologic ortodox și Facultatea de Teologie la Baia Mare. În 2014 am plecat la Paris și am slujit aproape 3 ani de zile ca și diacon, fiind hirotonit de către Mitropolitul Iosif, tot mara­mureșean. În Franța am lucrat în domeniul expoziţiilor, amenajam standuri pentru firme de mașini, de haine etc. Iar în 2017 m-am întors în țară. În februarie 2018 am fost hirotonit de către PS Episcop Iustin, iar în 25 martie 2018 am fost instalat preot în Cuța, o parohie mică cu 150 de credincioși”.
Peste șocul de a ajunge din una dintre cele mai bogate capitale euro­pene în una din cele mai sărace co­­mune din zonă, a trecut prin rugă­ciune: „Au fost niște luni în care îi ceream lui Dumnezeu doar atât: să nu mă lase singur. Credeam că ni­cio­dată n-o să pot să realizez ceva, să schimb măcar o ușă, dar Dumne­zeu mi-a ajutat și am reușit la Cuța ce nu au reușit poate alte parohii bogate. Cum? Cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor pe care El mi i-a trimis în chip de îngeri”.
Părintele Chereji are multe harisme. Una dintre ele este vocea incon­fun­dabilă, prin care emoționează pe oricine. Apoi e voința sa extraordi­na­ră, dar și căldura cu care ajunge la sufletele oamenilor, topind orice du­biu, orice temere că „nu se va pu­tea”.
De când slujește în satul Cuța a reușit să realizeze o serie impre­si­onantă de proiecte, cele mai multe zidite cu mâna sa sau cu cuvântul său, toate cu binecuvântarea Prea­sfințitului Părinte Episcop Iustin: a reabilitat complet casa parohială, atât pe interior, cât și pe  exterior; a realizat un iconostas nou, cu 52 de icoane; a reorganizat Sfântul Altar; a pavat curtea bisericii; a construit o poartă impresionantă la intrarea în biserică; a asfaltat două parcări pentru biserică, una de 20 x 5 metri, una de 10 x 5 m; a realizat un altar de vară demn de o mănăstire; a mochetat biserica și a schimbat toate lucrurile bisericești, de la sfintele vase, la cărți.

În prezent, lucrează la schimbarea băncilor. Iar la toate acestea se ada­ugă o muncă duhovnicească deose­bită și, în special, activități cu copiii și tinerii. În satul Cuța se face cate­heză în fiecare duminică. După ce se împărtășesc, copiii merg la casa parohială unde doamna preoteasă îi așteaptă cu ceva dulce, apoi începe ora de cateheză propriu-zisă. „În timpul vacanței de vară, copiii sunt în fiecare zi la casa parohială. Nu mai vorbim de tabere la mănăstiri pentru toți copiii din comună, 70 de copii”.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale părintelui este însă un monument dedicat eroilor din sat, pe care îl construiește singur. Sentimentul patriotic l-a avut dintotdea­una, însă, în perioada în care a mun­cit în străinătate, a simțit și mai acut dorul de țară. Iar Dumnezeu
i-a scos și de această dată în cale un om care l-a ajutat să-și împlinească visul: „În Franța, la ectenie, după «Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni» adăugam «Şi pentru țara noastră, România». Și când rosteai România îți dădeau lacrimile. De aceea m-am și reîntors, din dragoste de țară și pentru că îmi doream foarte mult să zidesc ceva în oameni. Întâi mi-au fost alături în proiecte prietenii pe care îi aveam în diaspora. Apoi, după ce au văzut localnicii că le fac toate singur, s-au mobilizat fiii sa­tului. Monumentul Eroilor a fost un obiectiv pe care am dorit să-l reali­zez de când am venit în Parohie, dar nu am găsit omul care să mă ajute la el. Într-o zi însă, a venit un om, fiu al satului, și mi-a spus: «Fiul meu a vrut să facă o cruce maramureșeană în Oarța, și Preasfințitul Mitropolit Andrei Andreicuț l-a îndrumat să pu­nă altundeva crucea, poate la o mă­năstire. După ce fiul meu a văzut activitatea dumneavoastră, ar vrea să v-o dăruiască». Am fost uimit,
l-am întrebat, retoric: «Cine i-o fi trimis gândurile?»”. Acea cruce a devenit nucleul Monumentului Eroilor, și este înconjurată de alte 13 cruci, simbolizând cei 13 eroi ai sa­tului. În total, monumentul are 7,20 metri lungime, 1,80 metri lățime și 4 metri înălțime și a fost proiectat și zidit de părinte. „La turnarea fun­dației m-au ajutat și oamenii. Dar ziditul, finisajele, le-am făcut eu singur pentru că sunt lucruri migăloase. Am lucrat în Franța mult în con­strucții și, de asemenea, am învățat mult de la tatăl meu, pentru că noi ne-am făcut casa singuri de la fundație. În prezent, monumentul e în stadiul de vopsire și până la Crăciun cu siguranță va fi finalizat”.

Cu siguranță, proiectele tânărului preot nu se vor opri aici. Și cu sigu­ranță, încetul cu încetul toate vor fi realizate: „Cel mai mult îmi doresc să ne întoarcem la valorile autentice și să nu uităm că cea mai importantă moștenire lăsată de strămoși este credința noastră ortodoxă”.

Lasă un răspuns