Parohia Cuța din Satu Mare ajută la reconstrucția locuinței unei persoane cu dizabilități

0
67

La scurt timp după incendiul care a lăsat o persoană cu dizabilități locomotorii pe drumuri, Parohia Cuța din Satu Mare a început să caute o soluție.

„Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintele nostru, Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, vom reface casa mistuită de flăcări”, anunță pe Facebook Pr. paroh Gabriel Chereji, potrivit basilica.ro

Tragedia a avut loc sâmbătă dimineață, 13 februarie 2021. La casa din Cuța au intervenit 12 pompieri militari cu 2 autospeciale de stingere, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Cauza probabilă a fost un jar căzut din sobă.

Parohia lansează o colectă, iar preotul Gabriel a realizat duminică și un plan de organizare.

„Astăzi, după Sfânta Liturghie, am fost și am verificat structura de rezistență a casei, spre șansa noastră, cornii acoperișului sunt într-o stare bună și îi vom consolida cu grinzi.În primul rând vom acoperii acoperișul cu grindă. Grinzile arse din interior vor fi schimbate”.

Interiorul locuinței a fost cel mai afectat.

„Am făcut un început de necesar de materiale și am în INIMĂ tot ce trebuie făcut. În aproape trei de ani de când sunt la Cuța, mi-am organizat șantierele parohiei singur: necesar materiale, proiect, zeci de mii de km de transport personal a materialelor de construcții pentru biserică, proiecte personale, ș.a”, a declarat Părintele Gabriel.

Dacă vrei să susții această inițiativă îl poți contacta pe Pr. Gabriel Chereji la tel. 0753796433 sau 0261847205. Sau poți face donații în contul:

PAROHIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ CUTA

Cod IBAN: RO94 RNCB 0221 0955 2636 0001

Lasă un răspuns