PNL Satu Mare şi-a nominalizat cea mai mare parte a candidaţilor la alegerile locale

0
41

PNL Satu Mare şi-a nominalizat cea mai mare a parte a candidaţilor la alegerile locale, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei judeţene, Adrian Albu, fără însă să comunice numele acestora.

“Alegerile locale, presupunem, fără să ştim cu certitudine, că vor fi undeva la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Cea mai mare parte din candidaţii pentru alegerile locale sunt nominalizaţi, îi avem încă dinainte de criză. Am dorit şi am recomandat colegilor mei să lase politica deoparte, dacă nu pentru altceva, pentru a nu deranja cetăţenii şi a înţelege că oamenii au alte necazuri şi alte probleme”, a declarat Albu, potrivit agerpres.ro.

Liderul PNL a precizat că deocamdată nu există nicio alianţă cu alt partid şi exclude din start posibilitatea unei alianţe cu PSD.

“Indiferent de părerile unor colegi pe care le-au exprimat în spaţiul public, în acest moment nu există niciun fel de negociere cu niciun fel de alt partid şi despre această chestiune ne vom exprima la momentul în care şi dacă va apărea o asemenea posibilă alianţă. Deocamdată, PNL are nişte procente pe care le aproximăm, este şi în Satu Mare pe locul doi în opţiunea cetăţenilor după UDMR. Nu vrem să dăm naştere la niciun fel de alte suspiciuni şi la niciun fel de alte bănuieli legate de ceea ce vom face în continuare. Dacă vor avea astfel de înţelegeri, nu se vor întâmpla decât cu partidele de dreapta. Deocamdată, din calitatea mea de preşedinte al PNL Satu Mare spun doar atât: orice părere şi orice opinie care apare în spaţiul public nu reprezintă punctul de vedere al PNL”, a mai spus Albu.

El a arătat că PNL, chiar dacă este într-o alianţă pe plan local cu UDMR, nu va fi “remorca” acestuia.

“Acest lucru nu presupune că vom umbla ca remorca UDMR. Îi vom trata ca orice formaţiune politică din Satu Mare, ne vom apăra de la egal şansele şi ne vom spune punctele de vedere în faţa electoratului şi aşteptăm decizia acestuia”, a mai spus Albu.

Lasă un răspuns