Taxa de ridicare a deşeurilor din construcţii, majorată de cinci ori în municipiul Satu Mare

0
127

Taxa pentru ridicarea deşeurilor provenite din lucrării de construcţii a fost majorată de cinci ori în municipiul Satu Mare, decizia fiind luată în şedinţa Consiliului Local de pe 28 mai.

Administratorul public, Maskulik Csaba, a explicat că majorarea tarifelor se impune ca urmare a faptului că deşeurile nu mai pod fi depozitate în fost lac Cubic, pentru a umple zonele degradate, iar administratorii gropii ecologice de la Doba au perceput o taxă de 115 lei plus TVA pentru fiecare tonă.

Astfel, preţul creşte de la 45 lei/tonă la 225,21 lei. Creşterea preţului este cauzată şi de faptul că autospecialele care ridică molozul trebuie să parcurgă o distanţă suplimentară de 50 de km şi să achite rovinietă.

“Nimeni nu a dorit această modificare de preţ. Din 2011 deşeurile din construcţii au fost folosite pentru a umple lacul Cubic. În martie firma a efectuat măsurători şi este suficient material de umplutură, nu mai este nevoie”, a spus Maskulik.

Noile tarife sunt aplicate la cerea serviciului, atât persoanelor fizice cât şi juridice, pentru colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora.

Lasă un răspuns