Teleșcoală pentru profesori din 24 august. Cadrele didactice vor avea 15 lecții prin care să învețe cum se poate preda online

0
71

Din 24 august, profesorii vor avea o emisiune pe TVR prin care să învețe să predea online, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unei întâlnirii online cu parlamentarii din Comisia de Educație din Senat.

Emisiunea va începe din 24 august, la fel cum în prezent există Teleșcoala pentru elevii care se pregătesc pentru bacalaureat.

Profesorii vor avea 15 lecții de predare online timp de trei săptămâni, până la începerea noului an școlar. Cei care vor susține cursurile sunt formatori de la Google și Microsoft.

Ministrul Educației a mai spus că până acum au fost pregătiți mai multe zeci de mii de profesori pentru predarea online.

„Numărul de profesori formați în această perioadă: prin Casa Corpului Didactic au fost formați 29.967 de profesori în perioada martie – 15 iunie, în perioada 15 iunie – final de august vor fi formați aproximativ 19.000 de profesori.

Pentru alți furnizori de formare acreditați avem 13.859 de cadre didactice pe care le-am format deja până la 31 iulie. În perioada 1-10 septembrie, preconizăm să mai formăm 20.500 de cadre didactice. Prin proiectul CRED au fost formați 11.000 de profesori, iar prin Editura Didactică și Pedagogică – pentru folosirea manualelor 3D – 5.000 de profesori”, a spus Monica Anisie.

Lasă un răspuns